Nebunul
şi-a pus
ţeava puştii
la
Pastel cu epitet rămas
în
gât
Scriind redevin copil Cuvintele
sunt probabil jucăriile mele fata
le Fiecare poem mă apropie sau
mă îndepărtează de moarte Viaţa
O duşcă din lacrimile tale
tare-aş trage măi fată
când îţi fluturi ţâţele goale
ca steagurile o armată
Crengile nu mai sunt calme
copacii trag în noi cu flori
iar mugurii focuri de arme
ne urmăresc cu primii zori
Aruncați poemele la câini
ca pe-o inimă însângerată
dar spălați-vă pe mâini
dacă ele încep să bată
Scriu
ca
şi
când
Ţi-am sculptat în bob de rouă
sufletul şi trupul pe din două
Costel Zăgan, Distihuri rebele
Uite vreau să înfloresc
gardianul nu mă lasă
mă rog nu e omenesc
îngerii-s de altă clasă
Satyricon Satyricon Satyricon To
tu-i demn de râs Dimineaţa la prânz
şi seara Căci noaptea te priveşti în o
glindă cu maximă ironie Iar tu mă der