Avem copii nemântuiți, Isuse,
Avem părinți ce nu Te-au cunoscut,
Atâția frați ce se-amăgesc pe Cale,
Crezând că le ești pavăză și scut,
« Lucica Boltasu »
La Tronul Tău de îndurare
Îmi plec genunchii.. Inima,
Îţi cere Doamne Sfânt, iertare
Să simtă azi iubirea Ta
« danab »
Nostalgiile de toamnă, cu mahrama ruginie
Mă-ngrădesc, mă înfăşoară, mă cufundă-n reverie,
Plâng copacii despărțirea, lacrimi-frunze veștejite,
Încolțind în ei bobocul primăverilor dorite.
« Lucica Boltasu »
Mă cheamă doruri depărtate,
La un taifas și tare-aş vrea
Să mă opresc măcar o clipă
Dar în zadar e cazna mea,
« Lucica Boltasu »
De n-ai fi Tu, nici zarea nu ar mai fi senină
Iar florile-n câmpie nu ar avea lumină,
Pădurea n-ar doini, în linistea-nserării
De n-ai fi Tu să umpli cu pace largul zării!
« danab »
Aş vrea să pot răbda mai mult, să stau docil sub cruce,
Să nu cârtesc, să Te ascult, oricât de greu aş duce.
Să nu întreb mereu: "De ce?", când mult prea grea-i povara
Şi să-Ţi urmez cărările, din zori şi până seara.
« Lucica Boltasu »
Nu pot să Te privesc Isuse,
Chiar dacă-mi spui să Te privesc!
Să îmi ridic ochii spre Tine,
Nu am putere, nu-ndrăznesc!
« Lucica Boltasu »
„Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus”(Filipeni 4:7)
Când mersul mi-e doar un târâș pe cuie,
Durerii deschizându-i văgăuna,
« Felix »
Ascult depărtarea cum cheamă în foșnetul nopții adânci,
În lumea trăirii-efemere, carări șerpuiesc printre stânci,
Cu cât avansez înspre ținta ce-mi este un far, văd că eu,
Găsesc noi puteri căci alături, îmi este mereu Dumnezeu!
« Lucica Boltasu »
Și iarăși ai plecat, tu, vară aurie,
Din mioritic plai, spre alte galaxii,
Iar ai lăsat în urmă parfum de iasomie,
Pe struna existenței, plăpânde armonii.
« Lucica Boltasu »