Răstignit pe fila cărţii
Îmi văd viii, îmi văd morţii ,
Mă închin la toţi îndată...
Viaţa mea nu-i fără pată.
Pleacă crezul meu spre stele
Să se roage, să se spele
De păcate şi de vină
Drag de viaţă să susţină.
Se întoarce-apoi în mine,
Cu rugi, de divin se ţine,
Prinde viaţă în reverii
Explodând pe scena verii.
Se topeşte iar în pâine
Astăzi, mâine şi poimâine,
Azimă din dor de viaţă
Aură de crug pe faţă.
Şi se duce-apoi în lume
Lepădând din gând cutume
Se încarcă cu bineţe
În miraje fără speţe.
Crezul meu, o floare rară,
Răsărit din grea povară
Înfloreşte-n gânduri caste
Aruncând în iad năpaste,
Pictând armonii-n contraste
Când din suflet face oaste.
07.11.2018
vezi mai multe poezii de: Stefan Doroftei-Doimaneanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
E atât de frumoasă poezia! După citire, se lasă brusc cu liniște pentru a o contempla. Felicitări pentru claritatea alegerii cuvintelor și a mesajului profund! :)
Erw Magdo
luni, 01 februarie 2021
Emilian Luican,
Mulţumesc mult!
Stefan Doroftei-Doimaneanu (autor)
marți, 13 noiembrie 2018