Cu cartea-n mână, prin lume am plecat,
Ca un țăran destoinic,pe câmp la semănat,
Din casa părintească ce m-a văzut mergând,
Cât imi creștea aripa, cuvânt după cuvânt.
Și-am colindat tăcută, pe căi necunoscute,
Prin frumuseți furate din lumi nemaivãzute,
Purtatā intre fraze,-n chemări către mistere,
Tot căutând cărarea ascunsă printre ele.
Şi-mi era drumul carte, şi-mi era bucurie,
Căci eu sorbeam cuvântul ca pe o apă vie,
Trăiam printre iluzii culese de nebuni,
Pierdută printre aştri, de marți şi până luni.
Şi-mi tot creştea aripa, hrănită de cuvinte,
Care-şi mutau în mine tot dorul fără minte,
Iar frazele, ca drogul mi s-au băgat ín sânge,
Cu drama lor născută din râsul care plânge.
Şi-am făcut o frăție cu cei ce-au adunat
Rrcoltă de luceferi, s-o pună lă iernat,
Cu cei ce culeg vise din ceruri, dintre stele,
Apou le scriu in carte, și mor încet, prin ele.
(de Ana Văcărașu)
vezi mai multe poezii de: Ana Vacarasu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Salutări!
.
Adică: Da!
Cele bune,
pnt
narcispurice
sâmbătă, 19 septembrie 2020