Cu timpul, pe drumul Luminii - Carmen
Poezie adăugată de: Ina M.

    sâmbătă, 30 iulie 2016

Am cârpit şosetele timpului
Şi i-am dat cu cremă pantofii;
I-am spus să-i mai dea răgaz trupului
Până se pun de acord filosofii:
“Trăiesc fiindcă exist
Sau exist fiindcă trăiesc?”

Nu ne-am oprit din mers, doar soarele
Stă agăţat în cuiul cerului
Şi priveşte cum trec degetele
Prin razele ce spun sufletului:
“Ai găsit fericirea…
De fapt, fericirea te-a găsit!”

La pas cu viaţa, la braţ cu timpul
Ostenesc zilele în rutină
Şi-mi cresc aripi albe cu sufletul
Căci inima-n piept tot suspină:
“Zburăm spre lumină,
Iubirea e calea Luminii!”



vezi mai multe poezii de: Ina M.




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Mulțumesc, Aspiranta! Mă bucur că am ajuns la sufletul tău! Fii binecuvantată! Te mai aştept, cu drag,
Ina M. (autor)
luni, 01 august 2016


La pas cu viaţa, la braţ cu timpul
Ostenesc zilele în rutină
Şi-mi cresc aripi albe cu sufletul
Căci inima-n piept tot suspină:
“Zburăm spre lumină,
Iubirea e calea Luminii!”
Pretuire Carmen pentru versul tau, pretuire pentru ceea ce transmiti!
aspiranta
luni, 01 august 2016


Mulţumesc, Mirela!Fii binecuvântată, draga mea!
Ina M. (autor)
duminică, 31 iulie 2016


Așa este, Carmen dragă, Iubirea e calea Luminii, iar Lumina e Iisus ! Pentru că Iisus este iubire !
Foarte frumoasă poezie, felicitări !
Cu drag,
mirimirela
duminică, 31 iulie 2016


Mulţumesc, Oana! Îmi doresc tare mult să pot scoate din sufletul meu ceea ce simt fiindcă trebuie să cunoască şi ceilalţi frumuseţea vieţii! Raiul este pe Pământ... depinde de noi dacă-l vedem sau nu! Te mai aştept, cu darg,
Ina M. (autor)
duminică, 31 iulie 2016


Mulţumesc, Sanda! Lumea din sufletul meu e mai "bogată" decât cea din jurul meu şi mă simt tare bine în ea...Te mai aştept, cu darg,
Ina M. (autor)
duminică, 31 iulie 2016


Imi place cum scrii,
versurile curg frumos, creezi imagini deosebite.
oana
duminică, 31 iulie 2016


Profunzime.. şi atenta observare a trăirilor de fiecare zi.
Sanda
duminică, 31 iulie 2016


Mulțumesc , Andrei! Plăcerea e de partea mea! Am pus in versuri ce am simțit...Te imbrățisez, cu drag,
Ina M. (autor)
duminică, 31 iulie 2016


Nemaipomenit de placuta surpriza poezia ta! Nu ma omor dupa versuri cvasi libere dar ai reusit o alaturare de idei in cuvinte potrivite care ma incanta.
stomff
duminică, 31 iulie 2016


Mulţumesc, Radu! Am scris ceea ce am simţit. Mă bucur că ţi-a plăcut! Cu drag,
Ina M. (autor)
sâmbătă, 30 iulie 2016


Mulţumesc, Gianina! Speranţa e prima rază de lumină din suflet... Cu drag,
Ina M. (autor)
sâmbătă, 30 iulie 2016


Superba poezie. O gramada de sensuri si simboluri. scrie in continuare la fel de bine!
liviu.radu
sâmbătă, 30 iulie 2016


Imi place poezia, are un aer matur si e plina de speranta!
gianina
sâmbătă, 30 iulie 2016


Mulţumesc, George! Lumina deja e în suflet...acum îmi cresc aripile! Urmează zborul! :))
Ina M. (autor)
sâmbătă, 30 iulie 2016


Am lecturat şi mi-a plăcut a treia strofă:
,, Zburăm spre Lumină,
Iubirea e calea luminii!,,

Să-ţi fie zborul Lin şi presărat cu Lumină spre Împlinirea ta finală de Poet al timpurilor prezente! Cu toată dragostea,
George PENA
sâmbătă, 30 iulie 2016


Mulţumesc, Petrică! Să-ţi găseşti calea spre lumină! Cu drag,
Ina M. (autor)
sâmbătă, 30 iulie 2016


Minunate versuri Carmen !
Felicitari !
petrica_c
sâmbătă, 30 iulie 2016