Am mutilat plămânii verzi ai lumii
Și-i franjurat al ei combinezon,
Cerescul soare crapă fața humii,
Certându-ne prin ochiuri de ozon.
Puținele păduri par a-și da duhul,
De sete, păsările-au amuțit,
O matcă de stihii pare văzduhul
Și înspre vinovați le-a asmuțit.
Toporul în pământ de l-am înfige,
Cu vijelii, natura tot ne-ar urgisi,
Urși izgoniți când foamea îi învinge,
De trai urban pe rând s-ar molipsi...
Așa cum fumul subversiv din pipă,
Dă prin otravă, falsă alinare,
Necopți stăpâni se războiesc în pripă,
Călcând pe legi, gonind spre ruinare.
Din cer nu mai curg ploi de Sânt-Ilie,
Ci groază de-avioane și rachete,
Azi truditorii harnici de pe glie
Sunt ucigași de semeni prin boschete...
Rănită-i Terra până în viscere,
Abia respiră aerul rărit,
Scânteia cumpătării azi o cere
Celui din ea născut și-apoi hrănit...
vezi mai multe poezii de: dorurot
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.