Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CDXXXVII

Te-aș fi iubit o viață,
Cât ține lumea toata,
Să-mi fii al meu patos
Și să-ți fiu al tău eros.

Iubire stingheră

Trei decenii am purtat în mine
o flacără vie, arzând în tăcere,

E liniștită noaptea în toamna timpurie,
E luna așezată pe cer , e aurie
Și bolta e străpunsă de-albastre licăriri
Când se destramă-n suflet un ghem cu amintiri.

credeam că viteza luminii e constantă
până în măduva universului,
dar tu ai ales să o sfidezi
când mi-ai restrâns timpul şi spaţiul

Am mutilat plămânii verzi ai lumii
Și-i franjurat al ei combinezon,
Cerescul soare crapă fața humii,
Certându-ne prin ochiuri de ozon.

Ieri, mi-am vândut privirea de om
Toți privesc in telefon, neprivire
Vând suflet, sunt telefom
descărcat, mi-am ieșit din fire

În ochii tăi vreau să mă scald,
Cum soarele în lac se scaldă,
Și-as vrea de ziua ta să fie cald,
La fel cum inima ți-e caldă.

Printre frunze mari și ude
Stau ascunse zeci de dude
Roșii, negre și zemoase,
Ah, cât par de delicioase!

Eu nimic nu promovez
În afară de Iubire:
Îi sunt rob și-i datorez
Nesfârșita mântuire

Pe cer se naște tainica regină,
Cu pas ei de argint și dulce glas,
Ea mângâie pământul cu lumină,
În timpul care-n stele a mai rămas.