Frunză cade.
Timpul clipoceste.
Pietrele râd.
Când dorul mă ia,
se înmoaie aerul —
și totul miroase a ploaie nespusă.
Îmi curg mâinile din umeri
Sub acoperișul nopții, stelele șoptesc secrete,
iar umbrele se-mpletesc în dansuri ciudate,
ca niște fire de gând rătăcit,
pierdute între tavan și podea.