astăzi răsăritul are obloanele istovite
şi nu-i mai ajunge lumina
să-mi scuture dorul din ochi.
am visat că eram cu o iubire mai tânăr
şi nu ştiam
că o eclipsă de cuvânt
poate durea atât de mult
încât inima să-mi scrâşnească din coaste
până devine o lună
cu ochi căprui.
aș fi vrut să plouă,
așa versurile ar fi ieșit
de sub teama poeziilor nescrise
să-și ia din fiecare picătură
câte o voce
care să le desfunde urechile,
să-ți poată contura mai adânc numele
din decibelii chemărilor mele.
dar e doar o altă dimineață desuetă
în care sorb lumea
din forme insipide de dragoste,
fără să știu
de ce mi-e totul numai început de toamnă,
de ce mereu o lacrimă alunecă spre noi
sau cum de pielea mi-e plină de răsaduri
din care înflorește neîncetat
atingerea ta.
vezi mai multe poezii de: Chrisforever