Duioșia
Autor Rotariu Dorel
Cum cade ploaia generos pe câmpurile însetate,
Așa cuvântul, de-i duios, e ca un felinar în noapte.
Lumina lui alungă tușul, sădit de vorbele răstite,
Cum soarele după o ploaie râde-n grădinile-ngrijite.
Copiii noștri-s un nectar cu-arome din al nostru duh,
Cum mierea poartă-n sine har din zumzetul care-i în stup.
Tulpini de păpădii cu puf, sensibili la vagi adieri,
Să ne grăbim azi cu retușul greșitului tablou de ieri!
Părinții-s fântâna din care vlăstarele se răcoresc
Și-oglinda-n care zâmbesc chipuri, aidoma cu cine-i cresc.
Din izvorul de sub frunte curgă vorba fără greș,
De nu, trandafirul nobil va-nflori ca un măceș.
Nu lăsați să joace umbre pe iubirea ce-ați jurat,
Puneți paznic drept gândirea, orgoliului inflamat,
Nu jucați drame stupide având spectatori copii,
Vor fugi mereu spre urșii din lumea de jucării!...
Voi ce v-ați jurat iubire în lumină de altare,
Puneți cercul sărutării, filtru porții de intrare,
Armonia să pătrundă spre vlăstarele plăpânde,
Jucăriile să-și uite, lumea noastră să colinde!
Când copiii frâng cu teamă jucăriile de pluș,
Puneți cuvântul să cânte ca vioara sub arcuș,
Cufundați în inocența ce-ochii de copii ascund,
Retrăiți-vă-n vlăstare, visurile, azi, profund!
vezi mai multe poezii de: dorurot
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.