E atâta tăcere fără tine,
Încât am început să aud
Plânsetul firului de iarbă
Atunci când zgârie pământul
Și strigă după lumină.
E-atâta tăcere în jur,
Încât mi-e teamă
Că până și un gând
Ar putea să strivească
Granița dintre viață și moarte.
E atâta tăcere în toate
Și-atâta glas ce ar dori sa cânte,
Dar lacrima plecării printre îngeri
A închis ploaia din cerul inimii
Și e atâta liniște.
E atâta tăcere-n infinit,
Încât liniștea a uitat să mai fie liniște,
Ar striga după un pui de vultur
Să-i aducă apa cea vie,
Să simtă pace și bucurie.
E atâta tăcere în mine,
Încât am învățat să ascult
Glasul tăcut a vieții
Din pietre, iarbă, nori
Și gura de rouă din zori.
vezi mai multe poezii de: Elzumina
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mi-a plăcut poemul: un fel de balsam. Mulțumesc.
Anisoara Iordache
marți, 09 august 2022