N-a renăscut, căci n-a murit.
Nu va muri, căci n-a trăit...
Probabil se va odihni,
Plecat din preajma celor vii
Şi-ntors cu faţa către cer
Va dezlega acel mister
Al vieţii duse pe Pământ
În anii toţi, furaţi de vânt.
De ce venim pe-această lume?
De ce primim câte un nume?
De ce există şi plecare,
Când sunt destui pe care-i doare
Să-i părăsim de timpuriu?
Aş vrea să-ţi spun, însă nu ştiu...
vezi mai multe poezii de: Mihai_Manolescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mulţumesc Georgeta.
Mihai_Manolescu (autor)
vineri, 16 septembrie 2016
Foarte frumoasa poezia Mihai .Felicitari.
andonegeorgeta
vineri, 16 septembrie 2016
Mulţumesc pentru cuvintele frumoase, Mihai.
Mihai_Manolescu (autor)
duminică, 11 septembrie 2016
Frumos "epitaful", Mihai, sunt convins că cinsteşte cum se cuvine memoria tatălui tău...
PS. După părerea mea, formularea "pe care-i doare" este corectă, fiindcă se acordă cu "să-i părăsim". Dacă ar fi fost la plural, ex. "pe care-i dor rănile căpătate", ar fi fost altceva.
mihai_iunian_gindu
duminică, 11 septembrie 2016
Mulţumesc pentru apreciere, Aurel.
Mihai_Manolescu (autor)
duminică, 11 septembrie 2016
Mulţumesc pentru vizită, Dana.
Mihai_Manolescu (autor)
duminică, 11 septembrie 2016
frumoasa poezie..
felicitari!
("Când sunt destui pe care-i doare"..corect :Când sunt destui pe care-i dor.....)
danab
duminică, 11 septembrie 2016
Îmi place remember-ul tău spre viitor, felicitări, Mihai!
E bine că te vizitează iar muza !
Considerație !
ALapis
duminică, 11 septembrie 2016