Eu știu că nu sunt doar femeia
care se pleacă-n fața vieții,
port în adâncul meu scânteia
spre care tind mereu poeții.
Cenușa zilelor ce zboară
se schimbă-n aur prin cuvânt,
altfel am învățat să doară
tot ce îndur pe-acest pământ.
Din poezie-mi iau puterea
de a zâmbi când alții plâng,
am strâns din ea toată averea
pe care o voi lua-n mormânt.
Azi știu că nu sunt eu aceea
de care râzi atunci când cad,
în palmă țin ascunsă cheia
destinului în care ard.
Adina V.
12.12.2016
vezi mai multe poezii de: Adina Speranta
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.