Am vrut într-o oglindă chipu-ţi să-l privesc,
Atunci când lângă rama-i veche te-ai oprit,
Dar am rămas fără de glas, uimit,
Nereuşind reflexia-ţi s-o găsesc.
Am încercat atunci să te cuprind,
Cu mâna-ntinsă lung până la tine,
Dar orişicât m-aş fi întins de bine,
N-am reuşit, ciudat, nimic să prind.
Cui i-am jurat o dragoste totală,
Dacă atunci când vreau să fii a mea,
Parcă îmi ţese ceaţa o perdea,
Sub care tu devii cu totul ireală?
Sau poate-am plăsmuit iubirea-n vis,
Iar tu eşti pura mea închipuire?
Chiar şi aşa, n-aş vrea să-mi vin în fire,
Cât încă sunt de vraja ta cuprins...
vezi mai multe poezii de: Mihai_Manolescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mulţumesc Ina.
Este o plăcere să-ţi primesc vizita.
Cu drag,
Mihai_Manolescu (autor)
duminică, 23 iulie 2017
Și dacă de-o fantasmă te-ai îndrăgostit
Să nu care cumva să crezi că te-ai pripit,
Fii fericit că iar cunoști iubirea și
Spre scopul vieții-ndrepți ai tăi nesiguri pași!
Mi-a plăcut poezia! Felicitări!
Ina M.
luni, 17 iulie 2017