Fata în rochie albă
Avea mâinile murdare de vopsea până la coate,
Atâtea culori impregnate
Pe pielea ei albă ca laptele…
S-a jucat cu emoțiile
Și nu știa că pătează,
Dar nu o deranja,
Îi plăceau culorile,
Le folosea cu grijă, calculat,
Până s-a murdărit prima dată de iubire
Și a aflat că nu se mai șterge.
Nu îi plăcea cum se imprimase pe piele,
Nuanța se schimbase,
Nu mai strălucea, voia să o acopere cu altceva
Și a testat pe pielea ei
Toate celelalte emoții,
Una după alta,
Până când nu se mai înțelegea nimic.
Acum are mâinile murdare până la coate,
Dar nu o deranjează.
Nu își acoperă niciodată mâinile
Cu mâneci lungi sau cu mănuși,
Le lasă așa, în văzul tuturor,
Pentru că știe că ele o arată pe ea
Așa cum e, vulnerabilă și totusi puternică,
Imperfectă și totuși o operă de artă.
vezi mai multe poezii de: Andreea Ruxandra Tudor
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.