Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CCCLXIII

Credeam că ştiu vântul ăsta:
Cădeam, pentru primele dăţi
Dar el şuiera a urcuşuri,
Asalt, spre înalte cetăţi.

NECUVINTE


de Marian Florentin Ursu

Fata în rochie albă
Avea mâinile murdare de vopsea până la coate,
Atâtea culori impregnate
Pe pielea ei albă ca laptele…

În albii uscate de ce'o dată au fost râuri de lacrimi
Ai apărut pansand cu un sărut răni ce erau încă deschise
M-ai scos din neguri hade și din zdrențe patimi
Și ai deschis porți ce cu multe lacăte au fost închise

pe tâmpla ta se-nsingurează gânduri
și jocul vieții-și caută răspuns
cu degetele îți chemi mereu lumina
și-mbrățișarea ta nicicând nu va avea

Mi-ai fost liniște în suflet,
Mi-ai fost haos în minte.
Te-am lăsat incomplet,
Ca să-ți aduci aminte

Magia zâmbetului tău
Îmi face bine dar și rău...
Ce să- înțeleg când îmi zâmbești?
Că vrei să- mi spui din nou povești?

Noian de gânduri bune, trăiri nenumărate,
Şi dragoste curată, să îmi răsfețe versul,
Am pus în poezie, și-acuma ea străbate
Ca duhurile sfinte în grabă Universul.