Fir de nisip în vânt sunt Doamne
Sub sfântul tău tavan albastru,
M-ascund ca-n puf de pene albe,
De focul viu, lumii pilastru.
Ai coborât atâtea toamne,
Cu mere roșii în paner,
Cu-arome amăgind din poame
Sufletu-mi slab spre... efemer.
Chiar perele zemoase parcă
Ar vrea să fie ruginii,
Când maci și trandafiri încearcă
Roșul iubirii a-mpărtăși.
Violaceu ne zâmbesc prune,
Și sfârc de struguri de prin vii,
Melancolii-s în piepturi strune,
Uitate toamne-or reveni!...
Și ruginesc și eu ca frunza,
Mi-e tot mai drag tavanu-ți sfânt,
E prea mult rod...șoptește buza,
Dar am curaj să mă desprind!...
Mereu mi-e sete sau mi-e foame,
Culori de sânge mă-mpresor,
De focul viu nu mai fug, Doamne,
Din puf de pene vin în zbor!...
Reflexul roș culege-mi Doamne,
Adună-ne-n de foc sobor,
Și fă-ne sticlă-n lampioane
Ce-aprind un rug pe-al lumii nor!...
vezi mai multe poezii de: dorurot
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.