Viaţa zugrăvită pe dinăuntru
în culori de freamăt-verde-durere,
în culori cimitir şi paradis.
Motto: În cetatea postmodernă
Calea de parcurs e ternă,
Străzile-s fără valoare,
Nu mai au indicatoare.
Dor trădările, dor
iar cerul s-a obişnuit cu sfâşierea;
în acest anotimp al însingurării
să încercăm să ne-mprietenim cu florile.
Te uită cum ninge Decembre!
Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă!
Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară,
Se bucur’ copiii!
S-a ivit pe culme toamna
Plutind cu stoluri mari de stele.
Iat-o!...Sus în deal la strungă.
Îngălbeneşte Ţara!
Pe-un picior de plai,
Pustietatea goală sub arşiţa de soare…
Seceta a ucis orice boare de vânt.
Sara pe deal buciumul sună cu jale
MOTTO: “Sunt suflet din sufletul neamului meu
Şi-i cant bucuria şi-amarul –(…)
Sunt inimă-n inima neamului meu
Şi-i cant şi iubirea şi ura!”
Iartă-mă, apă murdară de râu,
Iertaţi-mă, păsări fără de glas,
Iartă-mă, mlaştină până la brâu,
Iartă-mă, codrule fără lujeri rămas.
Din când în când se-adună oceanul
de lacrimi şi sare, strop cu strop,
flux şi reflux, furtună, potop;
ca oarecând Ulise, pe drumul de întoarcere,
După-o noapte lungă, neagră, ce acum s-a isprăvit,
Dintre dealuri se ridică soarele cel mult iubit,
Radiind lumina-i lină peste-ntregul peisaj
Şi trezind totul la viaţă, ca-într-o lume de miraj.