Frământare - Violeta
Poezie adăugată de: Violeta

    vineri, 25 iunie 2021

De dincolo de măşti vorbesc atâtea necuvinte,
Tristeți flămânde-și urcă veninul în priviri
Se ofilesc în umbră surâsuri necitite
Când printre şoapte goale te costă să respiri…

Din zilele ce se topesc rămân doar uşi închise,
Sub plumbu-nsingurării se zbate-un dor nomad
Când inima-ți prepară un vas de seri ucise,
Ce sublimate-n lacrimi alunecă și cad…

S-au strâns atâtea ere fără-o-mbrățişare,
Iar crinii şi-au drenat sub mări parfumul lor,
Își plânge azi și mierea pierduta ei savoare,
Ni se ascund bătrânii, sub scrumul
vremilor.

Visăm la ziua când cuvintele vor trece vama,
Şi-or dispărea-n neant aceste hâde măşti,
Dar până s-o topi sub crucea nopții teama,
Normalitate, azi ne-ntrebăm pe unde eşti?

✍ Violeta Andrei Stoicescu



vezi mai multe poezii de: Violeta




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.