Mi s-au fracturat visele
sub greutatea unui prezent ciobit
în care iluzia întregului
își întinde aripile
fără milă
spre mâine ...
s-au spart zâmbetele
de răni anonime
ascunse-n spațiile necunoscute
ale atomilor ce mă compun
de la începutul gândului
până la începutul altui gând
și au rămas doar norii
să vegheze ceasurile
din care s-a scurs lumina
în vorbele unei rugaciuni
uitate
mă adun într-o frântură de poezie
cu vers alb
fără toamnă.
vezi mai multe poezii de: gabrielaa
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.