Ochii tăi căprui,
au culoarea acestei toamne
şi se bucură vântul,
când îţi sărută părul;
Eu visând, mereu, aşa pe furiş,
m-am înrobit de tine, Domniţă;
mi-am lăsat harul, uneori pieziş,
tot adăstând să-mi dai guriţă.
Frumuseţea gestului de-aseară
demonstrează-un simplu adevăr;
că palma mea este întâia oară,
Soarele s-a ascuns pe cer în nouri
şi se adumbreşte zarea;
ne-aduce ploaia vestea în ecouri,
munţii asediază depărtarea.
Zboară uşor,
stâlpii pe şosea,
şi plopii
şi vrăbiile zboară;
Eu nu mai am timp
de împăcare,
nici timp nu mai am
de răzvrătire;
Tu eşti iubirea mea,
şi-s veşnic fericit,
suflet-sărbătoare,
foşnet de mătase;
Pentru că m-am născut azi,
propun să bem;
dreptul mi-l acordă ţara,
chem prietenii toţi
Admiram sedus picăturile ploii,
ca în suflet să mi te fixez;
ţipam prin ploaie, ne simţeam bine,
şi-mi venea să cânt, să dansez.
Ne jucăm de-a poeţii
pe măsura timpului,
distilând rime focoase
cu flacăra sufletului.