În cercul moale al unui surâs
ne simțim legați printr-o vâltoare
de înmugurinde dorinți
Suntem vie de soare culeasă
Cunosc un oraș
care zilnic se umple de soare
și totul e răpire în clipa aceea.
Am plecat de-acolo într-o seară.
pământul tresaltă de plăcere sub un soare de
violențe delicate
decădere împopoțonată cu iluzii
suntem cei care-n toamnă stăm precum frunzele
pe arbori
pașnică întindere
înșiruire de insule depopulate
Casă la întâmplare
de o parte multă mare
de alta prea deșert
Și atâtea stele se văd.
ducem cu noi o infinită oboseală
firească în tainicul efort al începutului
ce în fiecare an revine pe pământ
vasul și piatra se sparg și se împrăștie în raze și cratere
soarele nu se așează pe flori decât cu violență
căbănuțele și ființele verdeața și norii nisipul și pâraiele
metalele și pietrele noroiul
și spiralele străzii care rașchetează muntele și într-o prăpastie