I
Era un bărbat și o femeie
Care au păcătuit.
Apoi bărbatul a aruncat pedeapsa
Omul de succes înaintează
Prin apa anilor,
Duhnind de mâzga greșelii --
Greșeli sângeroase;
Nori gri și grei înăbușeau văile,
Și vârfurile priveau numai spre Dumnezeu.
„O, Stăpâne, care miști vântul cu un deget,
Noaptea
Nori gri și grei înăbușeau văile,
Și vârfurile priveau numai spre Dumnezeu.
I-am văzut prin miezuri de pâcle în hățiș.
Iată-i! nu adastă nici pentru dragoste, nici pentru întristare.
Totuși ochii le sunt ca ochii Fecioarei pentru îndrăgostiți.
Când cerbul alb zbucnește de unde era pitit
„Lapo rămâne-n urmă, Dante la fel,
O, aș străbate mări singur cu tine!
Nu-mi vorbi vorbe de amor, nu scripcăreală,
A mea este corabia, iar marfa a ta,
„Cum nu mai sunt în omenesc, de ce ar trebui
Să mimez umanitatea ori să îmbrac straiul fragil?
Oameni am cunoscut și oameni, însă nici unul
Care s-ajungă esență atât de liberă, ori să devină
Hei, față stranie de-acolo din oglindă!
Hei, tovarăș desfrânat, Hei, pâine sfințită,
Hei, bufon al meu bântuit de tristeți,
Care răspuns? Hei, voi, miriade
Lumina-i împodobea grația și sălășluia
Printre orbi ochi și umbre-n formă de bărbați;
Iată cum lumina în cântec ne topea.
Aici fă ca mila ta, Persephona, să se țină tare,
Tu, Pluto, nu veni aici cu sporită asprime.
Atâtea multe mii de frumuseți s-au dus pe Avernus,
Îngăduiți una să rămână deasupra cu noi.