ci iarăşi ţin în palmă sufletul tău şi iarăşi mă tem
pentru drumul lui pe întinsul ceresc
o dacă sufletele ar putea să zboare cum zboară cocorii
şi să îşi schimbe locul atunci cînd obosesc
Căldurile verii s-au dus, e tîrziu,
Tu eşti mai departe de lumina aceea pură
În care te-am văzut fără să fii,
Eu simt mai mult nevoia de căldură.
Ca o pasăre albă sufletul lui îmi şade în palmă,
ce sămînţă să-i caut şi ce cîntec să-i cer,
ce foc l-a oprit, doamne, în liniştea aceasta
din drumul lui către cer?
Te voi astepta, intr-o zi, sau intr-o noapte oarecare
Pentru ca sa vad daca mai pot sa am o preocupare,
Voi trece iar pe langa ape, si-n unda lor voi aparea,
Voi sta pe langa vreo ruina, va plange iar o cucuvea;
Incet prin ploaia trista
Un piept curbat de tuse
Cu sange in batista
Pe dupa colt se duce,
Toamna a tipat cu un trist accent,
Vazul cade neatent,
Vantul suna lemnaria,
Bate gol, in poloboace, butnaria.
Tot zgârâindu-şi inima duioasă
Sub casta robă neagră, într-o zi
Când se plimba, cu gura lui băloasă
Şi ştirbă, mestecând misticării, -
E-o groapă cu verdeaţă, în care-o apă cîntă,
De ierburi nebuneşte prinzînd fîşii de-argint,
Iar soarele-n amiază din mîndrul munte-mplîntă
Săgeţi : e o vaiugă de raze vii mustind.
Întreg pămîntul era un muşuroi
furnicile ieşiseră la soare
şi fierbeau în ţărîna încinsă
înainte de ploaia răcoritoare.
În creierul meu sta muntele spre care priveam,
Răsturnat, chircit, îngropat,
Să aibă loc tot, să-l iau cu mine,
În ziua în care-am plecat.