"O tristețe silențioasă, pe vârfuri mergând
Și o doamnă prețioasă, din ea învățând
Durere pură, din care, pretinzând
Vom ajunge pe meleaguri înțelepte, pe aceasta cuprinzând.
Fără o noimă de cunoștință,
Luna o privim, cât ne e cu putință
Ne face cu ochiul, să ne punem o dorință
Căci stelele s-au dus, în mâna sa ne stă astă' sentință.
Treceți-mi pragul, vietăți muribunde
Lăsați și pe voi sunetul liniștii să vă afunde
Să vă îmbrățișeze, poate să vă și sărute
Vă alină sufletul, vi-l învie, nu ca lucrurile crude."
vezi mai multe poezii de: MoiseiLarisa
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.