Bate toaca lung în gând...
Frunze-lănci de salcie
N-aş mai vrea s-ascult nicicând,
Tristeţea e vie,
Se strecoară-n suflet blând,
O simt și ea știe!
Frunze moarte în mormânt
De toamnă târzie,
De ce-mi scuturaţi cuvânt
Prelins în bărbie?
Vreţi s-alunec în tristeţi
Ce în mine-nvie
Brazde-ntoarse în pomeţi
Pe faţa-mi pustie?
Negru-cenuşiu am strâns
În mormântul umed
Şi acolo-ncet am plâns
Peste lemnul putred!
Doamne, Tu m-ai învelit
Cu noroi drept pled?
Sufletul mi-e neclintit
Și în Tine cred!
Oare soarele ascuns
De norii de plumb,
Inima mea a străpuns
Cu-n ţăruş tălâmb?
Nu mai simt căldura lui,
Nu mai am un nimb
Din muza poetului,
Versu-i tot mai strâmb!
Toamna rece adoarme-ncet
Natura ce-odată
Inspira pe-orice poet
Şi lăsa curată
Inima... și-o săruta
Cu norii de vată
Când soarele strănuta
Cu lumina-i toată!
Coborât în mohorât
Sufletul adoarme...
Nu mai văd ce e urât
Şi nu mai strâng scame
De-amintiri în culori vii
Născute pe culme
De munte-n raze-aurii
Sau scăldate-n spume
Ca al poeziei ţărm
Cu valuri de rime!
În mormânt de frunze dorm...
Şi natura doarme!
vezi mai multe poezii de: Ina M.