credeam că viteza luminii e constantă
până în măduva universului,
dar tu ai ales să o sfidezi
când mi-ai restrâns timpul şi spaţiul
într-o cană de cafea
în care amesteci Big Bang-ul și Big Freeze-ul
cu o siguranță pe care nici infinitul dintre ele
nu o poate înțelege.
printre nebuloasele din zaţ,
am început să respir în minor
vocalele decantate de ploi neprognozate,
când dintre toate vocile îmbibate cu decenii,
doar a ta mi-a rescris orbita,
cu uşurinţa unui autograf
pe o filă inocentă
de început.
ştii că e un păcat să crezi în reflexii
menite să îţi clatine frumuseţea?
contravine primei legi a privirii:
oricine a inventat ochii,
a ştiut
că frumuseţea e doar un substitut artificial pentru tine,
şi atunci înţelegi
de ce mi-era redundant fiecare surâs
cât timp aşteptam în echilibru
ca apusul să se încarce
puţin câte puţin
cu tine.
e injustă teama de a întârzia în prezent,
chiar şi timpului i-a stat inima
pentru o clipă,
când privirile ni s-au intersectat
în cel mai sincer accident
cu zâmbete colaterale,
aruncate în direcţii opuse,
doar pentru a se întâlni pe aceeaşi linie nouă
unde degetele construiesc reciproc un totdeauna,
fără să-l mai întrebe pe Dumnezeu,
pentru că inima ta
ştie.
vezi mai multe poezii de: Chrisforever
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.