Însângerații ghiocei răzbesc din iarna bolii noastre,
Se nasc în gânduri clopoței ce- anunță- ngrijorări terestre.
Imaculata inocență uită- n anii ce- au trecut
E pusă- n colt, la penitență, ne mai fiind omului scut.
Pământul e udat cu sânge, sfârșitul iernii dureros,
La rădăcina ierbii plânge un bulb de ghiocel sfios.
La început de primăvară, zăpada iernii blestemate
Se scurge în pământ, să doară o lume care nu mai poate
Să apere de nebunia puterii celui ce a stat
În vârful muntelui, cu cheia de la războiul condamnat.
Însângerații ghiocei se roagă Domnului să ierte
Că ne uităm plângând la ei făcându- i prea mult să aștepte
Să ne schimbăm în primăvara ce împânzea cu bucurie
Pădurile de conștiință cu ghiocei albi ce învie
Natura omului lăsată în partea asta de- Univers
De Cel ce a creat poemul cu respirația din vers.
vezi mai multe poezii de: Ina M.
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.