De ce prind spaime să mă străpungă?
Viața e scurtă, ziua e lungă
Și inima mereu e-n zbor spre undeva;
Nu știu dacă spre cer tânjește ea,
Dar vrea să plece, de-asta-i este dor,
De sine însăși să fugă-n zbor.
Și zboară spre-al iubitei sân, firește,
Și-acolo ca-n ceruri odihnește;
Și-o prinde al vieții vârtej de foc,
Și pururi are un singur loc;
Ce-a vrut și ce-a pierdut pe lume,
E nebunia ei, anume.
Traducere A. Covaci
vezi mai multe poezii de: Johann Wolfgang von Goethe
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.