Nu te căi, o iubito, că mi te-ai dat așa iute!
Crede-mă, nu gândesc josnic, nu gândesc rău despre tine.
Deosebirile-s ale lui Amor săgeți; unele zgârie
Și de otravă înceată inima zace cu anii.
Întraripate puternic cu proaspăt tăiș ascuțite,
Altele-n măduvă intră, sângele iute-aprinzându-l,
Când, în eroice vremuri, zei și zeițe iubiră,
Pofta privirii urma, dorinței urma desfătarea.
Crezi tu c-a stat îndelung zeița iubirii pe gânduri
Când, în a Idei dumbravă, odată Anchise-i plăcuse?
Luna de nu se grăbea pe frumosu-adormit să-l sărute,
O, îl trezea Aurora, iute, pizmașă.
Hero pe Leandru zărise-n larma ospățului; grabnic
Se azvârli-ndrăgostitu-n talazu noptatic.
Rea Silva, mândra fecioară, coboară la Tibru,
Apă să scoată și zeul pe ea o cuprinde.
Marte, fiii așa-i zămislea! Pe gemeni
Îi alăptează lupoaica și Roma-i a lumii stăpână.
Traducere Maria Banuș
vezi mai multe poezii de: Johann Wolfgang von Goethe
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.