Iubitor de artă şi critic - Johann Wolfgang von Goethe
Adăugat de: Gerra Orivera

Traducere Maria Banuş



Odată un băiat avea
Un porumbel pestriţ, frumos, gingaş,
Din gura lui mîncare îi dădea
Cu-atîta drag cum face-un băieţaş.
Şi de hulub avea atîta bucurie,
Că nu mai putu pentru sine s-o ţie.

Trăia prin vecini un cumătru vulpoi,
Hîrşit, dedat la palavre de soi.
El deseori pe băiat desfătase
Cu minuni şi minciuni şi cu tot ce-i turnase.

„Lui trebuie să-i arăt porumbelul !“
Fuga dădu. Îl găsi tolănit cum i-e felul.
„Uite, vulpe, ce mîndru hulub, ca-n poveşti !
Văzut-ai aşa hulub de cînd eşti ?“

„Să-l văd !“ – Băiatu-l dădu. – „Merge şi-aşa;
Dar tot îi lipseşte cîte ceva.
Penele, spre exemplu, prea scurte-au ieşit.“ –
Se puse cumătrul pe jumulit !

Băiatul ţipă. – „Înfige-i pene mai tari, băieţele,
Astea nu-l prind şi nici nu se avîntă.“
Gol rămase – un monstru ! – bucăţi, bucăţele.
Băiatu-avea inima frîntă.

Cine-i băiat se recunoaşte, apoi
Să se păzească bine de vulpoi.



vezi mai multe poezii de: Johann Wolfgang von Goethe




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.