Traducere Maria Banuş
Odată un băiat avea
Un porumbel pestriţ, frumos, gingaş,
Din gura lui mîncare îi dădea
Cu-atîta drag cum face-un băieţaş.
Şi de hulub avea atîta bucurie,
Că nu mai putu pentru sine s-o ţie.
Trăia prin vecini un cumătru vulpoi,
Hîrşit, dedat la palavre de soi.
El deseori pe băiat desfătase
Cu minuni şi minciuni şi cu tot ce-i turnase.
Lui trebuie să-i arăt porumbelul !
Fuga dădu. Îl găsi tolănit cum i-e felul.
Uite, vulpe, ce mîndru hulub, ca-n poveşti !
Văzut-ai aşa hulub de cînd eşti ?
Să-l văd ! Băiatu-l dădu. Merge şi-aşa;
Dar tot îi lipseşte cîte ceva.
Penele, spre exemplu, prea scurte-au ieşit.
Se puse cumătrul pe jumulit !
Băiatul ţipă. Înfige-i pene mai tari, băieţele,
Astea nu-l prind şi nici nu se avîntă.
Gol rămase un monstru ! bucăţi, bucăţele.
Băiatu-avea inima frîntă.
Cine-i băiat se recunoaşte, apoi
Să se păzească bine de vulpoi.
vezi mai multe poezii de: Johann Wolfgang von Goethe