Zilele omului sunt încâlcite
Și bunurile mai de preț ciuntite,
Se tulbură chiar simplele priviri;
Când soarta ta de ceilalți te separă,
Nu afli bucurie nici spre seară,
Singur, zdrobit de prea multe mâhniri.
Când iată-un prieten îți apare-n cale,
Mai liber ești în toate ale tale,
Și-n pas cu el cunoști iar bucurii.
Apoi al doilea vine brusc alături,
Și întreit în forțe-atunci te știi.
Netulburați de presiuni de-afară
Rămâneți strâns uniți, prieteni, iară,
Să dați ofrandă zilei ochi mai clar!
Neîngrădiți, lucrați la ce-i mai bine,
Iar aprecierea celorlalți rămâne
La urmă cântăritul vostru har.
Traducere Ștefan Augustin Doinaș
vezi mai multe poezii de: Johann Wolfgang von Goethe
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.