Lăsați-mă să plâng de noapte-ncercuit,
În pustiul fără margini,
Cămilele se odihnesc, deasemeni cei care le mână,
Armeanul se deșteaptă socotind încet;
Eu, lângă el însă număr distanța
Ce mă desparte de Suleika și-mi tot repet
Acele ocolișuri lungi de drum.
Lăsați-mă să plâng! Nu-i o rușine.
Bărbații care plâng îmi plac.
Achille nu plânse după Brizea
Și Xerxes după oastea-i neînfrântă?
După sinucigașa dragoste
nu plânse Alexandru?
Lăsați-mă să plâng!
Lacrima deșertului dă viață;
Și iată, înverzește.
traducere Christian W. Schenk
din volumul Clasici germani, Editura Dionysos, Boppard 2019
vezi mai multe poezii de: Johann Wolfgang von Goethe
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.