Lumina ochilor ei s-a-ntâmplat
Să nu mai dea vieții-mi frumusețe.
N-a vrut destinul meu să mă răsfețe
Și plec, sunt uluit, îndurerat.
Să uit am vrut de tot ce mi-a fost dat,
De toate bunurile, fel și fete,
Putând și cu folosul să mă-nvețe;
Vrem doar privirea ei, înfometat.
Plăcerea mesei, vinu-mbietor,
Prieteni, liniștea-mi de totdeauna,
Odihna: tuturor le-am dat pieirea.
Pot fi acum în lume călător.
Ce-mi trebuie găsi-voi lesne; una,
Ce nu mi-i de prisos păstrez: iubirea.
Traducere de Barbu Solacolu
vezi mai multe poezii de: Johann Wolfgang von Goethe
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.