În mantie-nvelit pân' la bărbie
Pe-un povârniș de stâncă, cenușiu,
Mergeam vrând prin zăpadă-n lunci să fiu.
Mi-era neliniștea atât de vie!
Deodată s-a ivit o nouă zi.
Veni o fată. Cerul se deschise.
Era frumoasă cum se-arată-n vis
Poeților. Neliniștea-mi topi.
Dar m-am ferit și drumul i-am lăsat
Și mantia mi-am strâns-o și mai strâmt,
Că scut voiam de mine să se-agațe.
Trecu. M-a așteptat! Și s-a-ntâmplat!
Da, mi-am ieșit din dârzul meu veșmânt
Și l-am zvârlit. Ea îmi căzuse-n brațe.
Traducere de Barbu Solacolu
vezi mai multe poezii de: Johann Wolfgang von Goethe
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.