E trufie-a stihui,
Nu mă mai mustrați!
Slobozi fiți, aprinși, zglobii,
Mie-mi semănați!
Ceas de ceas dac-aș sorbi
Din amarnic chin,
Ca și voi, modest aș fi,
Poate mai din plin.
Modestia stă frumos
Fetelor în pârg.
Să le-alegi ar vrea, duios,
Nu cu aspru sârg.
Înțeleptului, și lui
Modestia-i stă,
Despre ce-i etern și nu-i,
Lecții el îmi dă.
E trufie-a stihui,
Singur cânt, cu drag.
Voi, amici, femei zglobii,
Treceți al meu prag.
Tu, mirean călugăraș.
Nu mă mai pisa,
Nu smerit mă faci tu, aș!
Gata mă poți da.
Fraza-ți goală îmi dă ghes
Câmpii să mi-i iau.
De pe tălpi am și purces
Praful jos să-l dau.
Moara stihului în mers
N-o sili să stea;
Cine-o dată ne-a-nțeles
Ne va și ierta.
Traducere Maria Banuș
vezi mai multe poezii de: Johann Wolfgang von Goethe
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.