Viață nouă - Johann Wolfgang von Goethe
Adăugat de: Gerra Orivera

Se zbate-un fluviu din stânci să scape,
Cu Oceanul să se împreune!
Reflexe ceru-n undele lui pune,
Lărgime vor turbulentele lui ape.

Demonic deodată se prăvale –
Și munți, păduri de-a curmeziș se-așează.
Oreas stă o clipă, meditează,
Nu-i chip de fel să-nainteze-n cale.

Dau undele asalt, se zbat în van,
Se umflă și se beau apoi pe sine,
Zadarnic vor spre tatăl Ocean.

Dar iată-le: s-au liniștit în fine,
Le scoate noaptea stelele-n față
Și lacu-ncepe acum nouă viață.




Traducere de Tudor Vianu



vezi mai multe poezii de: Johann Wolfgang von Goethe




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.