O viorea pe câmp creștea
Umil, căci nimeni n-o știa,
O fermecată viorea.
O păstorită că veni,
Cu pas ușor sălta, zâmbind,
Aproape, mai aproape,
Pe pajiște cântând.
Gândit-a floarea: M-aș mândri
Podoabă firii dac-aș fi
O clipă, doar o clipă;
Cât m-ar culege fata dragă
Și la piept m-ar strânge-ntreagă!
Atâta doar, atât,
Cât un gând, cât o clipită!
Copila însă, vai!
Trecu Și floarea, biata, n-o văzu;
Strivită-i blânda viorea,
Cu zâmbet a pierit ușor;
Dacă mor, ah! Dacă mor,
Prin ea, prin ea,
La picioarele ei mor!
Traducere N. Argintescu-Amza
vezi mai multe poezii de: Johann Wolfgang von Goethe
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.