Să iei cuvântul celor ce sunt muţi
Şi sabia de limba lor s-ascuţi,
Să iei oglinda celor ce sunt orbi
Şi zborul ce-i înduplecă pe corbi,
Să scriem negru-acolo unde-s vii
Şi alb pe fruntea celor pământii,
Iar coama unei iepe în amurg
Să fluture sub norii care curg.
Să iei cuvântul meu, cuvântul tău,
Şi taie-l sub secure de călău,
Nimic, nimic, nimic să nu rămână
Din limba asta veche şi română.
Şi-apoi să iei din fraţii tăi puţin,
Să îi amesteci bine cu venin,
Cu mâinile curate, în pământ,
Să sapi o groapă fiecărui sfânt.
Să iei cuvântul celor ce sunt muţi
Şi-apoi tot c-un cuvânt să-i împrumuți,
Să sapi o groapă lungă, iară eu
Îl voi ucide-apoi pe Dumnezeu.
5-8 iunie 2017, Constanţa
vezi mai multe poezii de: lorena.craia
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.