M-am întors la dorul cel dintâi,
La puful florilor de păpădie,
La margareta ce-o striveam în mâini,
La albul florilor de iasomie.
M-am întors la dragostea dintâi,
La cântecul de mierle-n zori de ziuă,
La greierul ce noaptea o animă,
La licuricii din a mea grădină.
M-am întors la tine poezie,
Înger apus în colțuri reci de lună,
Căci scenă acum mi-a devenit viața,
Iar proză drumurile prin furtună.
M-am întors la tine rază caldă
Și te-am rugat să-ți verși din nou nectarul,
Să plângi pe lira ta cea fermecată,
Tot ce a fost cândva ca niciodată.
M-am întors la tine vers de jale
Și te-am rugat să plângi cu mine-odată,
Să aduni scoici din marea-nvolburată,
Să zidești pod spre luna-ntunecată.
M-am întors spre tine suflet blând
Ce ai plecat din lume printre aștri
Și n-am știut dorului să-i dau cuvânt,
Decât prin glasul codrilor albaștri.
M-am întors la tine clar de lună,
M-am întors spre pasărea măiastră,
Spre tot ce-a picurat cândva albastru,
Pe corzi de inimi, să le lustriască.
M-am întors spre tine să-ți văd ochii,
Ochii plecați spre lună, peste vreme,
Să culeg lacrima din bobi de rouă,
S-o cern prin sita dorului cea nouă.
M-am întors din goana mea nebună
Și te-am aflat acum plecat departe,
Iar versul și-a deschis din nou portița,
Spre ce-a apus, cu dor să mă mai poarte.
M-am întors să plâng cu versu-odată
Tot ce-a plecat spre câmpuri de verdeață,
M-am întors spre tine poezie,
Să-mi plâng dragostea, de Cerul Sfânt chemată.
(soțului meu, Adrian Popescu)
vezi mai multe poezii de: Elzumina
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.