Tema săptămânii - Mama

(numărat alb de spaime)

O Ultimă Scrisoare!

Pe-un pat întinsă-n așternut
în colțul din odaie,

Simt elanul cum se frânge
Ca un băţ uscat de tisă
Şi prin mine o lupoaică
Stă cu gura larg deschisă...

În chinuri grele m-a născut
M-a alăptat și m-a crescut
Condeiu-n mână mi l-a pus
La școală când m-am dus.

Primeşte, mamă, un colind tăcut...
Cuvinte-s de prisos și sunt puține;
Din zările în care m-am pierdut,
Mi-e dor cumplit, mi-e foarte dor de tine.

Ori pe veacuri sprijinită,
Ori pe coada de la sapă,
Ani și ani neodihnită -
Ochii spre frumos mai scapă!

Nu aş fi crezut vreodată,
Cum ştiam că mama-i dură,
Să primească dintr-o dată
O femeie-n bătătură.

Mama e un cuvânt sfânt,
Magic pe acest pământ :
Ființa ce-n pântec ne-a purtat
Și mai apoi viață ne-a dat.

În lumea asta ți-e mamă numai una
Cum luptă ea,nu va lupta niciuna
Luptă ca pe tine,să te știe fericit
C-o viață pentru asta,cu greu ea a trudit

Din amintiri ce se destramă,-n amurgul vieţii, regăsesc
Mereu, parcă, o altă mamă, care, la vârsta mea, firesc,
Am înţeles ce se-ntâmpla, cum altfel ea mi-a apărut
Prin ochii şi prin mintea mea în timp ce-ntruna am crescut;

O, de-aş putea în viaţa mea
Să scriu doar despre mamă,
Că-n lumea asta.. nimenea
Nu m-a iubit aşa ca ea...

Privesc trecuta vreme şi-mi amintesc cu drag,
De-o zi frumoasă-n care,mă aşteptai în prag…
Să mă cuprinzi în braţe, la piept ca să mă strângi…
Nu-nţelegeam atunci de ce mereu tu plângi!

Pluteam prin vis
De dimineți înlăcrimate
Și rătăceam
Cu frunzele-de dor-uscate

M-ai legănat pe valul Dunării albastre
Mă adormeai în poala ta, la vie,
Dovleac și miere, gutui coapte, șoapte,
Poveşti cu sfinți ce ne-au scăpat de pribegie

nici nu ştiu dacă numele meu e teodor dume
şi dacă stăpânul celui însemnat de Dumnezeu e
moartea într-un capăt şi viaţa în celălalt

E ziua Ta Mămică!

E ziua Ta, Mămica mea iubită
Si multă fericire iti dorim,