...o femeie înaltă,un fir de ață pus pe inelar să-ți aducă aminte de ceva...ce forme simple și banale lua timpul din privirea ei,câte ploi n-au biciuit acele altare,câte-i vor trebui să și le suie...era de ca și cum ar fi alunecat pe toboganul amintirilor...
...roade liniștea noianul de încercări răscolitoare, la trezie-n mâini de om, ce au secerat ispite...
- care lungi de altădată, cu loitrele lăsate, duceau snopuri, snopuri, verbe, dovedind în nări miresme și în pietre chipuri blânde, spălând sufletul de răni...pleoapele închise-n sine, la încrucișări de vini...
- vin răstălmăciri de sorți, ce au bulversat tumultul, să-și revendice prezentul, rădăcinile și restul unor anotimpuri sure, când uitările de sine... se iveau în depărtări...
- și ce legănare Doamne, clipe murmurând matricea unor slove la cafea, pe balconul zorilor...
...pe osia zării sub pleoapa de purpură, făgăduieli și izbânzi pe cerul de-acasă - nu mai simt întețirile clipelor...
- câți lăstari pe tulpinile lumii, atâți brazi în păduri seculare - dragului drag - unde sărutul vocabulei, verdele
crud al emoției, veșnicia trecerii gândului prin ploi și neștiință - erau ținta frunzei de marți cu lumină la prag, cu lumină la poartă...sus pe Cucă, peste deal de intrările-n Vâlcu...
- a văzut trandafir ghemuit pe covor, trăiri ne(îndoite) cu apă - regalul locaș al ființei...
... tăcerea - gloria gurii postume, legată la zidul luminii:
- de limba unui clopot, se agață - chemarea;
- amurgul calcă pe urmele soarelui - lăsându-și polenul;
- un susur de gânduri prelinse din litere - îndemnă spre mare;
...mărșăluim înspre Amurg cu trăiri
suntem complicii dezastrului singur
haină purtată prea mult
cu luceferi, zvonuri și umbre
...alții - se grupează într-un cheson, la bătutul cu pietre, dărâmând ascuțimi, suflu și forme - dar - Taina copilului, cu cheia legată de gât, altădată - nicicând:
- închid acel univers omenesc, cu alunecări, pierderi neegale la vârf - într-un pumn de păreri, cu trimiteri savante - la mari creatori;
- ronțăie izvoarele crengilor zorilor -pe balcon cu cafea, ulcele cu jar, de crucile morților, cu perdele de grindini;
- că zburăm în neant în jurul bărbatului;
..nu mai ajung pe Coasta Geangaliei, la fântâna cu cumpănă și bolovan și vadră și nici la Crama celor patru nuci, la vie, cu mămăliga acoperită cu un ciob, cu struguri timpurii de tămâioasă,
ce-i odihnea bunicul, într-o bârdacă ,și-i prefăcea în vin - să ospăteze semenii, cu sapele la locul lor pe umeri, în urma carului, la câmp - pentru-un ulcior cu apă de la Fântâna Cucului..
nici țestul pâinii aburinde, dreasă pe dedesubt cu frunze, nici mâinile crăpate ale bunei, ce le-ascundea la spate - să nu le văd...nu mai întorc la cărămidă până seara, pentru casă, să ardă tata la Cuptor...nici Caravana nu mai cântă la Cămin...nici sufletu-mi la tobe nu mai bate, în deal la Pisc de sărbători...așteaptă...la Jiul, nostru de la pod - să mă întorc pe partea asta... să îmi deșert batista, batista mea cu noduri multe - cât timp mai stau la vatra, cu povestiri nemuritoare...cu oameni ce-au mâncat doar fructe pădurețe, calupi de sânge de la caii morți și oasele zdrobite pe șinele lui șaisprezece, în război...
- n-am apucat crucificările de mâini, când bunei i-a murit fecioara-n brațe, cu zile numărate până la nuntă și nici flăcăul ce-o căuta pe dealuri - nu mă născusem, încă...
...valuri și valuri în imponderabilitatea sărmanelor noastre inimi, ce dăruim cui nu-i trebuie...
- în locul rămas strângem la piept batista cu noduri, pe catargul fântânii cu cumpănă, să fluturăm în vârful săgeții...nimicul cel mare, într-un beotism sincopat,...semințiile gândului și propria crimă...
...în toate trăirile viețuim uneori, de parcă, un splin ne subsumă, într-un bol frământat de pământ...
- un manej de nirvana ce ne incubă total, alteori pe nedrept!
- rătăcim prin adâncuri, prin splaiuri și smârcuri, mai mult ecluza, unui râu la lumină, din negura clară, alunecând spre zenit...
- pe drumul spre noi fac praf de iluzii...și eu și tu - nu ca replică!...
..să mergi pe firul ierbii până în vârf, cu întrebările lumii și să rămâi însetat...o dâră lungă de suflet - luminii la pas...în dimineți cu ferestre deschise la drum - de ca și cum ai câștiga primul loc, cu felinarul în brațe...păsuirea zilei de mâine - ființă lăuntrică - cu medalia-n piept...prin labirintul neștiinței...
- la limanul unor zori în apus!...
...mare aglomerare de gânduri la ușa înserării Drumului Mare, cum praful și pulberea Vanei, ce urcă pe coș...
- câte emoții în crângul cuprinderii! ...
- există o manieră a visului, unde izvoarele își sorb zorii promiși, în legănarea mâinilor mele, făcute căuș...trăind fericirea, cum un copil cu genunchii la gură, ce încă n-a făcut primii pași...
- mai că-mi vine să ridic așteptarea la rang de impuls...trecând prin vitralii ca prin anii de secetă...cu puterea de-a fi numărată!