Te-am recunoscut după foșnetul sângelui,
Așa cum recunoaște pământul ploaia de vară,
Direct, fără ocolul cuvintelor poleite.
Erai acolo, între tăcerea brazilor și strigătul meu,
Viața mea…?
Este o clipă din trupul posterității.
Sunt acolo.
Atât de mică!
S-au deschis porțile Iadului
Mulți nici n-au apucat să spună
„La revedere”!
Acum sângele lor curge
Un decor apocaliptic, cu ore pietrificate,
Ce stau scrijelite-n timpul interzis de Dumnezeu,
Stăpâneşte peste umbre, într-o lume muribundă,
Coborând apoi în rocă printre lut şi minereu.
Se adâncește seara sus pe coamă,
în tonuri de crepuscul se-nconvoaie,
aerul muced îmi pătrunde-n gânduri
şi-n ritm păgân cad amintiri în ploaie.