Poți mângâia o lacrimă, poți săruta un vis?
Și poți iubi cu patimă fără vreun compromis?
Răspunsu-l știi dar nu mi-l spui căci n-ar mai fi mister
Oricum, ca tine altul nu-i și nu vreau să disper
Suntem o generație de sacrificiu, la fel părinții noștri-au fost,
N-avem nici casă nici serviciu, sau dacă-avem e plătit prost.
N-avem nici viitor, prezentul ne-alungă orice optimism
Fiindcă ne doarme parlamentul, și-a năzui e un truism.
Mi-e dor de tine și de mine
Mi-e dor de nopțile-n pridvor
Când fiind alăturea știi bine
Ne ostoiam ultimul dor.
Motto : ,,Toamna este primavara iernii,, - Henri de Toulouse Lautrec
Sunt patru anotimpuri care se tot perindă majestuos,
Și fiecare-n felul său este asemeni de frumos
A fost odat’ un tăureci la fel ca orișicare
Hălăduind peste imaș, păscând cu nepăsare
Sub soarele strălucitor și dătător de viață
I se-arătă un bulgarăș pe lujer de verdeață.
E toamnă iar afară, împrejur, cărările-nfrunzite ne așteaptă
Cu nerăbdare merg și pot să jur, că tu ești nelipsită ca o treaptă
În calea către dragostea supremă, care se cuibărește între noi
Iubito, sunt într-o dilemă: e bun sau rău un meteo cu ploi?
Omagiu ție, sfânt drapel, sub tine s-au jertfit strămoșii
Pentru o glie și un țel, au dat piept crunt cu nemiloșii
Dușmani ce-au jinduit moșia, ce-o moșteniseră străbunii,
Din neam în neam, din tată-n fiu, a lor au vrut să fie unii.
Petale de vis am sperat să-mi aduci
În somn legănat de șoapte sublime,
Dar tu ai venit sprijinit de uluci
Duhnind a trăscău și plin de grăsime.
Limba noastră-i armonie, susur dulce de izvor,
Mărturie mereu vie, despre-un mândru brav popor.
Dacii liberi ne-o lăsară, moștenire glorioasă,
Cu tine-s împlinit, nu mint,
Tu ești iubirea mult visată
Ieșirea mea din labirint
Spre dragostea adevărată.