Serghei Esenin spunea că barba încâlcită a pădurii
primește zăpada ca pe o foarfecă
ca pe un brici care te împrospătează
balada celor douăzeci și șase este de fapt cântec de lebădă
În flori de tei mi-am îngropat mirosul
L-am dus la rădăcină ca pe-un drog
I-am pus ca pază sufletul, fricosul
Și acatist de șoapte, drept zălog.