Mă scol de pe bancă pentru că m-au invadat florile
Mă sărutară (toate) cu toate culorile.
Sunt alb și roșu și verde și mov
Acuși, acuși deveni-voi hrisov.
Ca un copil ce nu știa prea multe
Furam înțelepciune de la tata,
O adunam grămadă cu lopata
Să fac altar pe vârful unui munte.
Sunt singur cu plânsul platonic al lumii
sfâșietor de tăcut
aud tămâia durerii oamenilor
(care miroase a lut)
Eu în care secundă să m-ascund
pentru că ascunzătorile timpului sunt pline
până la refuz
Primul pas am să-l fac eu
din tine înspre mine
din inima ta am s-o iau drept înainte
am să-nconjor universul de nenumărate ori
Serghei Esenin spunea că barba încâlcită a pădurii
primește zăpada ca pe o foarfecă
ca pe un brici care te împrospătează
balada celor douăzeci și șase este de fapt cântec de lebădă
În flori de tei mi-am îngropat mirosul
L-am dus la rădăcină ca pe-un drog
I-am pus ca pază sufletul, fricosul
Și acatist de șoapte, drept zălog.