Niciodată - stefan doroftei doimaneanu
Poezie adăugată de: Stefan Doroftei-Doimaneanu

    sâmbătă, 25 noiembrie 2017

Niciodată
Nu am uitat
Să-ţi spun că te iubesc;

Ţi-am adus buchete de stele
In nopţile ce uitau să se sfârşească,
Când luna ne săruta obrajii
Şi ne sălta cu braţele-i luminoase
În edenul îndrăgostiţilor,
Unde ne lăsa să plutim pe zâmbetul florilor,
Prin grădinile pline cu muguri de iubire;

Niciodată
Nu ai uitat
Să-mi spui că mă iubeşti;

Mi-ai furat inima
Şi ai aşezat-o în pieptul tău,
Ca să bată în rimul muzicii tale interioare,
Unde dansul iubirii valsează,
Prin sufletul tău exaltat
Şi împodobit cu dumnezeire;

Niciodată
Nu am părăsit corabia
Încărcată cu gâdurile şi visele noastre;

Sub stindardul răzvrătirii totale,
Am navigat împreună ca doi corsari
Pe mările şi oceanele sufletelor noastre,
Răpind curcubee, răsărituri şi apusuri
Aşezându-le în cala amintirilor noastre
Ca pe nişte trofee ale fericirii;
Din ele,
Astăzi împletim coroniţe pentru ziua de măîne,
Când şi tu şi eu,
Doi prinţi evadaţi din basme,
Vom spune în sfârşit
Un DA,
Pentru contopirea noastră cu neantul,
Şi pentru a sta permanent înfăşuraţi
În iubirea
Ce curge în valuri, din noi:

Suntem doi fi ai timpului
Ce se opresc pentru totdeauna
În marmura însufleţită
din viitor:



vezi mai multe poezii de: Stefan Doroftei-Doimaneanu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.