Cândva
niște experiențe
poate nu
niște cuvinte
poate nu
niște trăiri
s-au apucat să croșeteze teama
în forma corpului meu
lipind-o de celule , nervi și zâmbete
pe timp nedeterminat.
Îmi cresc ligamentele și oasele și parul și teama
proporțional cu timpul
și invers proporțional cu fericirea
ce uneori se micșorează și se ascunde
în timpul dinainte să mă nasc
dinainte să știu că cuvintele fac parte din noi
la fel ca și gura și ochii și tălpile
și gândurile...
Putem vorbi
dar nu întotdeauna înțelege
păși dar nu întotdeauna avem curaj
ne naștem dar nu întotdeauna reușim
respirăm dar nu întotdeauna ușor
zâmbim dar plângem dedesubt
vrem dar nu ne dorim
privim dar nu vedem.....
nu înțelegem, nu înțelegem
teama nu renunță la teamă că îi e teamă
și se naște frica fără teamă
în învelișul de trăiri transparent
ce poartă de mână
dureros și sigur
spre nimic
omul de dincolo de om.
Un joc de noroc
nu știu dacă în mine e noapte sau zi
teama naște-n dureri cumințenia uneori,
rareori,
floare la marginea unui teren arid și singur
alteori disperarea un scrâșnit de dinți cariați
îmi alunecă pe șira spinării și curge înlauntru-mi
ca o molima neagra și lipicioasă
peste tot ce am știut
am crezut
am simțit
am avut
am iubit...
mi-e frică
mă tem
și ninge și-n vara asta
totuși,
când te temi, iubește!
când iubești, nu te teme!
vezi mai multe poezii de: gabrielaa
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.