Frumusețea n-are margini când în suflet soare este,
Când, expus absurdității, printre semeni, nu pici teste
Și, în loc să adâncești golu'-n tine și în lume,
Tu, din viață, prin iubire, reușești să-ți faci un nume.
Ăsta-i drumul care duce spre lumina dezrobirii,
Singurul care te-ntoarce de pe calea rătăcirii:
Bunătatea, simplitatea, dragostea, credința, zelul
De-a te rupe din mulțime, nemuririi-ai urma țelul.
Restul sunt doar aparențe, amăgiri alambicate
Și făcute să îi pună sufletului bețe-n roate.
Nu-i nici pe departe viața cum o vede omul care,
S-a lăsat pradă ispitei de-a trăi în hibernare.
Nimic nu-i ceea ce pare, din câte vânează gloata.
Răul e hrănit de om, nu este de vină soarta.
Nu există scuză-n lume pentru ce e rău sau bine.
De noi toți depind acestea. Și de mine, și de tine.
vezi mai multe poezii de: Evelin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.