Azi am văzut nucul din vie,
Ce amintiri, copilărie...
Eram nepoată la bunica,
O fată ce nu știa frica.
Vacanțe lungi și veri în satul
Unde se vorbea de aratul
La pisc cu grâne aurite
Trăiam și toate- erau ispite.
Insă îngrijorarea mare
Era la via de sub soare
Pe dealurile îmbrățișate
De drumurile prăfuite.
Când via trebuia legată
Sau a doua oară săpată
Tot satul știa că e vremea
Să-i dea din munca lui puterea!
Plecam la vie cu bunica,
Legam ,săpam, ca rândunica
Eram de harnică sub soare...
Și insetată eram, tare!
Atunci plecam spre nucul falnic
Ce în răcoare era darnic
Să potolim setea și foamea,
Să ne ascundem de dogoarea
Pe care soarele în vie
O trimitea ca să învie
Dulceața-n boabele de struguri,
A razelor fierbinți săruturi.
Trecut- au anii și în vie
Nucul bătrân încă îmbie
La umbra lui să se așadă
Sătenii ce în vie- asudă.
Acum bunica nu mai este,
E amintire, o poveste...
În via ei, sub nucul falnic
Sunt lacrimă de dor năvalnic.
vezi mai multe poezii de: Ina M.
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.